Despre Mine

... pentru prieteni şi cunoscuţi sunt, simplu, Mircea.

... am venit pe lume la 21 iunie 1967, prin voia bunului Dumnezeu. În regimul trecut aş fi fost cotat cu „origini sănătoase”, căci părinţii mei au fost oameni simpli, dar cinstiţi şi muncitori, fie-le ţărâna uşoară. Mi-au dat viaţă şi m-au crescut în simplitate şi modestie, dar fără rabat la bun simţ şi bunăcuviinţă.

Şi poate aş fi fost un anonim al planificării demografice a comuniştilor, născut la începutul perioadei „decreţeilor”, dacă nu aş fi refuzat de mic acest stigmat. Am crescut hotărât, curajos şi cu credinţă, chiar dacă alimentele au ajuns să fie procurate pe cartelă, iar căldura şi energia electrică furnizate la program. Şi la fel ca mine mulţi alţii din generaţia mea.

Prima zi de şcoală a fost una din cele mai mari bucurii ale copilăriei. Port un profund respect întregului corp profesoral de la Şcoala “Horea, Cloşca şi Crişan”, căruia îi datorez prima modelare şi şlefuire didactică şi caracterială.

În formarea mea, sportul m-a însoţit încă din gimnaziu, perioadă în care am practicat boxul. Zilele fără griji ale copilăriei şi timpul liber au fost treptat înlocuite de antrenamente asidue şi cantonamente de pregătire intensă, acesta fiind momentul în care am conştientizat că trebuie să lupt şi împotriva tendinţei la obezitate cu care m-am confruntat de mic, parte datorită bagajului genetic, parte ca şi consecinţă a alimentaţiei nepotrivite din acele timpuri. O luptă pe care, în timpul liceului, nu am dus-o singur, avându-i alături pe maestrul Şerban şi pe domnul Cenan, profesor de sport. Le mulţumesc din suflet!

În perioada debutului ca licean am avut parte şi de prima mea mare şansă, ca sportiv. În acelaşi an s-a deschis clubul de lupte libere “Voinţa”, a cărui membru am devenit, avându-l ca antrenor pe profesorul Lombrea. Numai cuvinte de laudă la adresa dânsului!… şi iată că în doar 6 luni de pregătire am devenit campion judeţean. Pentru a continua sportul de performanţă am fost transferat la Liceul Industrial “Traian Vuia” din Cluj, instituţia unde mi-am desăvârşit şi formarea în meseria de lăcătuş-mecanic. Pregătirea la Cluj n-a prea avut nimic boem, doar muncă, formare în meserie şi în sport. Aici am întâlnit un alt antrenor de excepţie, profesorul Gelu Ursu, prin a cărui muncă dedicată erau permanent alimentate cu sportivi performanţi atât lotul naţional, cât şi echipele “mari” ale României de atunci, Steaua şi Dinamo.

În patru ani şi jumătate am câştigat de 8 ori campionatul judeţean de lupte libere la juniori şi speranţe olimpice, mai multe campionate zonale şi de două ori m-am plasat pe locul trei pe ţară. Cele mai importante rezultate au fost locul I la Concursul Internaţional din Polonia şi locul II la Concursul Internaţional din Rusia. Eram mândria parinţilor, oameni modeşti al căror baiat a vizitat ţări străine pe timpul lui Ceauşescu! Cariera mea în lupte libere a culminat cu perioada stagiului militar, încadrat la Clubul Steaua Bucureşti ca şi luptător, sub antrenoratul vicecampionului olimpic Vasile Puşcaş. Îndelungata perioadă de pregătire ca sportiv m-a călit şi m-a învăţat să-mi port şi să-mi asum responsabilitatea fiecărei acţiuni.

Cu excepţia răgazului dat de satisfacerea stagiului militar, de la terminarea liceului şi până azi mi-am câştigat existenţa pe forţele propri. Întors acasă, am fost suport pentru părinţi, pe care i-am îngrijit până ce Dumnezeu i-a chemat la El, dar am continuat şi pregătirea sportivă. Am început să practic karate-ul, un sport interzis în vremurile acelea, pregătindu-mă alături de Dorel Câmpean, cel mai bun karateka din Turda, şi avându-i ca instructori pe Sensei Adrian Popescu Săcele (6 DAN) şi Sensei Dan Stuparu (6 DAN).

Am practicat acest sport-artă timp de 5 ani, progresând în aprofundarea tehnicii şi a stăpânirii de sine. După 3 ani am obţinut centura neagră 1 DAN şi, în urma unui curs intensiv de 2 ani, atestatul de instructor de arte marţiale. Astfel am devenit, alături de Silviu Ştefănescu, primii instructori de arte marţiale din cadrul armatei romane, la trupele de desant aerian de la Luna, prilej cu care am transmis mai departe fundamentele ideologice al acestui sport: corectitudinea şi respectul.

Revoluţia am trăit-o pe baricade şi, la fel ca mulţi alţi tineri, eram în stare să-mi dau viaţa pentru libertate... doar Dumnezeu a avut grijă de mine!

Imediat după evenimentele din decembrie ’89, în ianuarie 1990 am participat, împreună cu Dorel Câmpean şi Pavel Tothăzan, la înfiinţarea Ligii de karate Shotokan-Fudokan, la Braşov şi a Federaţiei Române de Arte Marţiale, la Bucureşti, fiind membrii fondatori cu drept de vot. În paralel am înfiinţat clubul de karate “Samurai”, pe care l-am predat, în 1994, lui Lucian Moldovan care, după ceva timp, l-a predat la rândul său către Dan şi Paul Căţănaş. Anii au trecut, iar rezultatele clubului Samurai sunt etalon pentru karate-ul român. Felicitări sincere familiei Căţănaş şi felicitari sportivilor clubului Samurai!

Tot în 1990 mi-am întregit norocul, unindu-mi destinul de cel al Simonei, iubita mea soţie. Dumnezeu ne-a binecuvântat familia de două ori, o dată în 1991, prin venirea pe lume a băiatului nostru, Flaviu, iar a doua oară în 1996, când soţia mi-a dăruit şi o fetiţă, pe Diana, sufletul şi inima, cum o alint şi acum. Sunt convins că pentru fiecare dintre noi familia este cea mai mare realizare, împlinirea fiecăruia, echilibrul şi sursa energiei pentru fiecare zi.

Împreună cu soţia mea am înfiinţat, în 1992, firma Roland, în care am trudit deopotrivă timp de 18 ani, făcând din Roland un brand zonal binecunoscut. În 11 ianuarie 2011, când am vândut firma holding-ului Succes, aveam 284 de angajaţi. Făcând bilanţul celor 18 ani în care noi am condus firma, putem spune că am acordat aproximativ 30 de mii de salarii şi am cultivat o relaţie foarte bună cu angajaţii, în respect pentru om şi muncă, astfel că unora le-am părinţi spirituali, cununându-i şi botezându-le copiii. Firma Roland a însemnat evoluţia de la 2 măsuţe la piaţă, până la 11 magazine, 2 supermarket-uri, cea mai mare pizzerie din Turda, cel mai mare restaurant din Turda (Milenium) şi o fabrică de panificaţie, cofetărie şi patiserie pe o suprafaţă construită de 6800 mp, dotată cu 5 cuptoare rotative, 1 cuptor de patiserie şi 4 cuptoare pe vatră, cu un vârf de producţie de 17 tone pe zi.

Experienţa acumulată în mod direct am transpus-o în studiile pe care le-am completat, tot împreună, parcurgând Facultatea de Management de la Universitatea Spiru Haret din Braşov. Pentru soţia mea era o diversificare a studiilor universitare, ea absolvind anterior şi Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, iar pentru mine a fost treapta parcursă înaintea Masterului în Administraţie Publică, parcurs şi absolvit cu 10 la Universitatea Spiru Haret din Braşov.

În ce priveşte activitatea mea politică, timp de 10 ani, până în decembrie 2007, am fost membru al PSD, ultimii 2 ani îndeplinind şi funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei turdene. O perioadă deosebit de frumoasă, într-o organizaţie de bază foarte activă, alături de oameni minunaţi cărora le port respect la modul cel mai sincer, unde am învăţat adevărata activitate politică pe organizaţii de tineret, de pesionari, de femei. Au fost ani importanţi pentru formarea mea, pentru care le mulţumesc foştilor colegi, asigurându-i de prietenia mea sinceră. Din februarie 2008 m-am alăturat echipei PD-L Turda, într-un proiect propus de primarul municipiului Turda, Tudor Stefanie, proiect în care mi-am regăsit corect încadrate ideile şi principiile ideologice, decantate în timp. Lângă un lider desăvârşit şi o echipă puternică am avut cea mai mare victorie în iunie 2008: 10 consilieri PD-L şi primar ales din primul tur. Rezulatele foarte bune ne-au permis purtarea de negocieri pentru postul de viceprimar, iar cu 19 voturi pentru şi 2 împotrivă am avut cinstea şi onoarea de a reprezenta Turda ca viceprimar pentru un mandat de 4 ani, mandat îndeplinit în totalitate. În acest răstimp am avut ocazia să învăţ foarte multe lucruri utile de la colegii mei din administraţie, adevăraţi profesionişti, cărora le mulţumesc pentru cei 4 ani intenşi, care mi-au permis să înţeleg în profunzime mecanismele administraţiei.  

Am iubit şi iubesc viaţa ca dar suprem, iubesc sportul, muzica, dansul şi iubesc enorm de mult animalele şi natura. Mai presus de orice, însă, pe această lume, îmi iubesc familia şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit în viaţă.

Consider astfel ca o datorie de onoare să-mi aduc contribuţia cu cinste şi corectitudine la mai binele semenilor mei. Este MOMENTUL să luptăm împreună, să ne construim un viitor pentru noi şi copiii noştri AICI, în ROMÂNIA.

Haideţi să REPORNIM INIMA ROMÂNIEI,

haideţi să conturăm o ŞANSĂ pentru fiecare, aici, ACASĂ.